Am deschis poate deja televizorul
Genele tale închise și ochii tăi înecați în lacrimi și în bobi înlăcrimați
Calzi și reci, tutun pe frunte, ca un fel de semn regesc
Mai trist, mai uscat
Anost
Pufoasă și puffy ca o poveste de 17 ani
Portocalie, cine-l unge și cine mai crește
Un leu mic și cu un smoc de coadă din câteva desene animate
TV
O bucată de pânză albă și de tifon
Sunt un copac
De care mă spânzur, liniștită, ca o ciupercă maronie și mare, încarnată, de prin pădure
Un fel de pată, pe tine, de după bălțile îmbăierii
Dar cam uscată
Pornesc televizorul ca să mă înțeleg
În difuzoare mă strânge apropierea de căsuța cu perete în mov deschis, nimic pe perete
Văruită pe afară cu alb, e tăcută și mare
Sunt casa mea
Serafic mă înrămez în mireasă căci sub genunche păstrasem
Cea mai mică bucată de chihlimbar
Dar, pe leagănul din curte, nu mai stă acum nimeni
Lângă haite, numai ciuperci, numai ciuperci încarnate și numai oase
Nu în om, ci într-o felină mare și suplă gata de marea fugă către pădure
Pădurea e umedă și mustuitoare
Pădurea-i călduță și are drumuri de frunze, moi ca prăjiturile cu grăsime
Ca pateul cu foi sau ca doboșul
Metal
Metal și-aluminiu
E un fel de hienă care adulmecă
Ascuțit
Cu un colț
Baltagul
De ce din os crește humă
Ce e cu huma ce e
De ce se transformă, pe lângă brusturi și pe lângă uscățiva pădure
Frunzele adunate pe dedesubt sunt pufoase și umede
Dedesubt te râmă și îți gâdilă talpa piciorului, ești printre frunzele lăptoase și umede
Sunt eu, apoi mă trec în cerb, dar coarnele îmi aud din pădure
Sunt cerboaică
Și gata
Supa de ciupercă e gata
Îmi unge tălpile și fruntea mă scapă azi ca un medicament
De tabacul tău prost ales
Deși nu ai fumat niciodată
Îți asezonezi, și tu, Liviule, sarmalele, cu tabacul tău scump, în loc de
Baston de scorțișoară, în vanilla-ice
Numai un execițiu al intuiței
Liviule
Desigur este un monolog al dezamăgirilor prea late și simple
Și un lapte care îmi mai curge, de azi-noapte, pe burtă
De la caprele satului cele slabe și foarte flămânde
Dar mulgibile
E inteligibil, laptele a fost pus la păstrare
Amestecat cu un fel de flori roșii și cu petale
La mine, pe corp
Este sâmbătă azi, femeile au ieșit la râu să își spele hainele
Au mâinile prea lungi, sunt niște înăltoace, niște albicioase și reci
Iar genele le sunt grele de fericire și de frig
În inimă, le dârdâie doi fulgi
Doi fulgi îmi dârdâie de-a bine în inimă și mă bate ca de la-un clopot
Sub limbă
Sunt limba lui scorburoasă
Cred că plouă
Plouă, da, cred, plouă
Ce e mai sexy în aprilie decât o muiere udă pe haină care să-și spele cu săpun haina
Te uiți la ea
E mare ca bivolii și săpun are în carne și-n unghie
Chiar și-n oase
Hainele lipite pe corp, ochii umezi
Corp mare și lat, picioare de femeie obișnuită cu lucrul
Cu haina lipită pe coapse
Cam cenușie, da
Săpunul ăla de casă îi intră, în ochi
Până la genunchi e cu haina prin râu, dar nu-i pasă
Ciocănitoarea dracului, apropo, ce dă naiba-n copac
Iar ea se miră că păsările nu se spală pe sine însele
De ce să se spele și păsările
E o pasăre mare perfectă și lată
Câteodată lumina e ca păsările și păsările sunt perfecțiunea luminilor
Sărută-mă când se aprind felinarele
Doar când
Se va reîntoarce familia
Se pune de-un bairam
Cu vin, peste ciupercile, din sân
Vezi leagănul cum se clatină gol, mai departe, în curte
De ce nu te speli, de ce nu te speli, în leagăne
Dracu de ce nu faci duș rapid ca alții și de ce nu te arăți cu trupul, pe stradă
În sat, semăn cu o femeie, cu pene, pe ea, așadar o să mă pun, în leagăn, eu însămi
Și mă legăn acolo, întruna
Gol e tot, în jur, e prea gol
În mintea mea un animal zâmbitor, un leu sau poate un bizon supărat cu o pată de tutun drept în frunte
E un leu puffy, o să îmi iau un baston care să îndepărteze pânza iluzorie de apă
Și o să mă închid într-o antilopă, ca să mă mănânce.
Mă mănânci?
De ce vii, nu veni
Am țarcuri și chei, așa mă închid
Pun oaia pe mine
În sat, e o oală, în care nu se fierb oile
Iar ciobanii-s atei
Am mâinile prea lungi, dar evit să te prind cu ele vreodată
Mama mi-a făcut mie acest leagăn
Așa că ce rost...
Cine mai rămâne pe lângă bolovanii aceștia încinși
Se pun odată pe foc.
Dar lemnele
Vrei să stai cu mine în leagăn
Stelele-s sus, pe un deal, și nimeni nu le vede, decât mai micite
E un fel de rotire care nu se mai petrece
Un fel de tristețe, în toate, avangardică
Ce vezi?
Cum vezi?
Un leagăn care se bălăngăne
În el nu e nimeni și asta e cam trist
E trist
Și în rest, un tort de căpșuni
Aruncat în față, târziu
De 1 aprilie
Aș fi vrut numai piersici și numai piersici...
Obrazul meu te cheamă și-ți sărut pata de tutun care-ți șade pe față
Într-o zi, oamenii nu vor mai fuma plante
Cel mult, se va demonstra că respirația rară prelungește
Nebunia femeii
Vezi cum trec camioanele pe stradă
Oare ce se pune în camioane
Pe sub prelate
Ce e
Se pun butoaie cu vin, războiul seamănă cu un mare butoi plin cu bere
Și e acru
Pe stradă trec, o sănăilă înlăcrimată
Am mâinile prea lungi, dar evit să te prind, cu ele, vreodată
Mama mi-a făcut mie acest leagăn
Mama mi-a făcut mie acest leagăn
Învăț să îl spăl cu apă adusă de departe, din vale
El se bălăngăne încă
Așa, că ce rost...