arborele vieții e tot mai viguros,
are rădăcini în Edenul îndepărtat
la nesfârșit rodește smerit riguros
fructele bucuriei în vechiul regat.

pruncii acestui veac cu lumini tutele
cresc cu credință în Bunul Dumnezeu
din lut și plastilină construiesc castele
armele războaielor sunt piese de muzeu.

din minte se înalță stoluri de emoții
zboară prin paradis precum cocorii,
timpul are aur la spițele roții,
entuziasmul se strecoară în memorii.

în arborele vieții eu sunt o nervură
mă hrănește lumina cu dulce glazură.