Lucind astral, nocturna oază de paloare
Melancolie cerne în poetic duh deșert
Care vibrând cu-a chinului splendoare
Aruncă vraja nopții într-un ochi inert.

Și astfel lăuntrica privire, în profan abis
Cade pe oglinzile de reverii înlăcrimate;
Cioburi de stele ca letale clipe, în paradis
Duc doruri frânte cu cortegiul de păcate.

Eresuri, îmbăiate într-un râu de arginți
Nasc aspri spini în pletele de Demiurg
Și vioriu amurg din cearcăne de sfinți
Cu neînfrânarea piere pe sălbatic murg.

Fără nuntire sorocită, în obscurul schit
O inimă-i străină de acorduri de vioară
Iar gând de schimnic în canon cumplit
Adastă dimineața cu trupul de fecioară.