cuvântul

precum ancora

aruncată în negrul abis

nu mă lasă să plec

şi stau la suprafaţa

propriului sânge

valurile timpului

mă lovesc

o dâră înspumată

se desprinde de mine

şi dispare

vântul îmi şopteşte

un cântec străvechi

iar eu îl îngân

mai rezist, mai rezist!

o întrebare

mă sâcâie

ca o insectă sub haine

tărâmul promis

mai există?

departe, departe

pumnalele stâncilor

aşteaptă să-mi sfâşie carnea

o pasăre se aşază

pe trunchiul meu cerebral

şi-mi ciuguleşte

amintirea copilăriei

mai rezist, mai rezist!