suferinţa din dragoste

e ca un pian dezacordat

e ca o pasăre separată de stol

e ca o floare care nu-şi mai întoarce

privirea la soare

e ca ecoul unui adio

care sună repetitiv în urechi

e ca o lacrimă care cade

pe altarul sufletului

precum o picătură

chinezească

de aceea, când ne îndrăgostim

de omul care ne iese în cale

trebuie mai întâi

să ne gândim la salvarea

sufletului său

de exemplu

luăm amintirile

umezite de lacrimi

şi le uscăm pe sfoara de rufe

întinsă între inimi

apoi, le strângem

şi le aşezăm frumos

într-un sertar al memoriei

pe care doar Dumnezeu

îl mai deschide din când în când

pentru a ne recapitula

capitolele vieţii

după aceea ne despletim visele

cu gesturi graţioase

şi cuvinte şoptite

aşa cum se despletesc sălciile

peste ape limpezi

şi ne atingem

aşa cum aripa unei păsări

mângâie cerul

fără să-i rănească

stelele

şi în cele din urmă

când toate dorinţele

se vor alinia precum

planetele

o închidere de pleoape

ca o eclipsă

şi un murmur venit

din adâncuri