Corpolent ca un munte
Pe care-l privesc din multe
Orizonturi ce îmi dorm generând
Orbul enorm ce aștept să mă inunde,
Goliciunea, din tăcerea care-l cuprinde,
Din inimă îmi pulsează mereu sânge.

Pulpa lui îmbujorată stă fixă
Ca îngerul în ceresc prins
De un gând de ateu.

Fulgerul său e îngropat
În partea din firea stângă
Unde în pive își macină aripile
Inactive și le arhivează stive, stive.

Efemeridă, trupul îi e plin de stoluri
Și soroace de aripi care se visează
Orizonturi ce corpolent înviază.