Privește în zare lalelele roz și ridică o pietricică, pune-o în
Sandalele tale care pășesc, acum, fără o bucătică de aur...
E mai simplu, căci din nisipul râurilor nu se duce luna mai departe
Aș fi vrut să îți spun altceva, draga mea, dar tu mereu te împiedici de mine
Mi-aduc aminte când te-am întâlnit, roua ședea în rouă
Iar sărutul pe buzele tale, unde mă chema.
Este suficient să îți spun uitare, privește lalelele roz cum tremură
Sub boare de albine și de fluturi care fac tumbe albe, eu sunt cu polenul pe nas
E târziu, să ne punem amândoi sub pătura aceea mare din bunici
Să îi cântărim lățimea cu trupurile noastre împreunate
Îmi pare că luna a tăcut, suntem de-a dreptul în ierburi
Și ce cald e la tine în brațe, mi se pare că eu sunt soarele tău
Pe care nu l-ai găsit niciodată.