în lumina dimineților, în rochie decoltată de bal

cu panglică la gât vișinie, ca orice harnașament al meu din dotare

și cu machiaj de seară spre noapte polară

degustai prizonieratul de lux ca nimeni alta

cu amintiri trepanate, dezmembrate, roase pe la colțuri, împrăștiate

printre căluți de lemn și plăci de gramofon și armături de sifon trase peste păpuși

de porțelan la aniversările mele triste, degustaseși prizonieratul de lux până în zori

când în cele din urmă ți-ai luat zborul și te-am revăzut

la știrile româniatv, culeasă de pe stradă prezentai

impecabil de la pupitru, ce dicție, ce lumină pe pleoapele mate,

nici nu se putea altfel, doar tu mă citeai cel

mai bine, ca pe un prompter, dar să trecem peste asta, într-un târziu te-am recuperat

ca pe o pasăre de noapte pe cale

să îți frângi zborul și te-am returnat patrimoniului meu de

curiozități

ca să te perpetuez costumată la fel de nepotrivit într-o

lume șuie, pe halogen agresiv și pasiuni diurne

mereu un cal de mare, iubito, nicidecum un cal troian,

să nu invoci, te conjur, iernile grele când valuri bat în geam

ascultă cu mine șaliapin și crivățul rece, eu ernest christopher downson,

tu missie, cu numai o zi trecută de zece