toamna vieții mi-a așternut în cale,
covoare galbene, ruginii și roșii,
mioarele din munți coboară la vale,
de dorul verii plâng albatroșii.

romanța crizantemei de brumă e acoperită,
se strecoară încet în lutul moale, cald,
poezia zilei este foarte diferită,
trecută cu migală prin al luminii fald.

aș vrea iubite să fii aici să mă alinți,
un turn să-i zidim dragoste-i noastre,
să te privesc galeș cu ochii cuminți,
să-mi pară nălucire gândurile sihastre.

trăiesc nostalgia la a toamnei răscruce,
crucea însingurării singură o voi duce.