soarele dizolvă ceața de pe ochi,
lumea să privească zarea albastră,
să se contopească cu raze perechi,
să asimileze lumina măiastră.

eu din lumină mai beau un păhărel,
precum mușcata roșie din glastră,
nu-mi pasă că e vremea lui Brumărel,
că vântul rece bate la fereastră.

mă-ncălzesc cu poezie și ceai de mușețel,
îndulcite cu miere și faguri de taină,
toamna pentru mine înseamnă nou țel,
îngeri de iubire mi-a pictat pe haină.

aș vrea să mă răsfăț în brațe demiurge,
să uit că viața mea treptat se scurge.