în iarna aceasta atât de lungă
ca un tren încetinind între gările pustii
de fiecare dată cand asculți / no life , no cry /

în spațiile vag aeriste / uriașele spații ale descompuneririi repetate
ale ființelor mici

chiar acum sub unghii nu este carne
sunt alte organisme care se înfruptă ca și tine din necunoscut

mg de tăcere în fiecare dimineață
când soarele sparge barieara de la celălalt capăt al pământului
și mușcă din geamuri ca dintr-un cadavru abia stins


cerul sunt: păsările, norii și lunga mea respiratie în aerul rarefiat al neputinței


miligrame de teamă cu care toți oamenii se hrănesc


pet-uri care așteaptă să fie reciclate

mizerie înfiptă în drumurile cele mai frumoase
(când te ridici și nu mai știi ce moment al zilei este)


dar nici nu mai contează / orbirea se petrece treptat

când fumul se lipește de retină


și îți asigură protecție

au spus să nu ucidem nimic, cândva


dar te uiți pe fereastră de undeva de sus

vezi toate insectele care vor să supraviețuiască


înca 0.8. mg. de nicotină în corpul tău nesfințit
pentru că știi
asta e imposibil.