Căruța lunii de lumini de soare
Spre asfințit din zori de ziuă-i trasă
Iar stelele au haos în grimasă
Și noaptea-i punte către cel ce moare.

Dar lumea tot în zarve mă apasă
Și făr s-asiste-a sfinților pudoare
Singurătății mele larma doare
Și-mi strică zestrea ce o țin de Coasă.

În ape astrele șed revărsate
Și în corăbii suie-n mări, pe lac
Ori în havuze, ori în iaz, la sate.

Și ochiul lor mi-e-n lacrimă pe plac
Cu raze dulci ori poate răposate
Sub nor ce le mănâncă, vârcolac.