Te chinuiești, cu-amnarul vremii boante,

să reaprinzi scântei în gând, și focul

să ardă, vinovat, mai în tot locul

unde se-agită vise bagaboante.

Că ești, se pare, sclav umil hârtiei,

cu-o sete, îndeobște, fără margini,

ce se revarsă în obscure pagini,

sperând că se opune entropiei.

Deoparte lasă aerul măiestru

și izolarea-n cărți, paleativul

care-ntocmește fericirii tivul,

că doar și tu ești sâmbure terestru:

încerci să zbori, dar uiți că ești pedestru,

deși tot faci, aiurea, pe naivul.