Mă rătăceam prin anii cruzi,
Aduși pe umeri de comete;
Erau romantici și absurzi,
Din rai porniți să se îmbete.

Și mă pierdeam pe-adânci poteci –
Timide sau efervescente,
Dansau prin ramurile reci,
Se unduiau printre torente.

Venea și vremea să suspin
Când se-ncrunta de jar lumina;
ÃŽn fiecare zi, un spin
Îi pătrundea acid retina.

Iar anii, ca într-un vârtej,
Intrau în ringul fantomatic –
Cu pașii ritmici, de manej,
Prinși în destinul acrobatic;

Se răsuceau nedumeriți,
Popasul cum să îl mai ceară –
Și se topeau apoi smeriți
În epopeea dulce-amară.