e ora trei după miezul nopții.
somnul m-a evacuat
ca pe un obiect inutil.

ecranul derulează o femeie
care aleargă
pe loc
mișcare,
fără deplasare.

pe locurile pe care calcă
mi-au dispărut sistematic pașii.
trotuarul o concurează.
are culoarea tălpilor mele.
mâinile ei nu se zbat
pentru victorie,
ci pentru confirmare.

în memorie,
un sicriu se ridică spre munte
nu din credință,
ci din refuz
refuzul de a se lăsa pe jos.

femeia aceasta
va primi un cerc de metal,
un semn că a trecut
prin timp
fără să fie anulată.

eu doar îmi caut urmele.
adun frunzele
și le înfig, pe rând, în pielea mea
un test elementar de naștere.