Într-un creier tânăr, plin de zel,
Un neuron fierbea, rebel.
Vedea cum alții, în lene se complac ,
Cum moțăie letargici și nimic nu fac.

Striga: „Destul cu atâta nepăsare!
Suntem făcuți pentru-o schimbare!
Să conectăm idei, să sfărâmăm bariere,
Să nu mai fim doar prizonieri în vechi mistere!”

Cu o scânteie albă ce îi ardea nucleul,
Se agita la fel cum se agită leul
Sărea dintr-o sinapsă-n alta, cu avânt,
Lăsând în urmă vechiul, lăsând un nou pământ.

Căci el știa, că-n haos, stă o șansă,
De a se naște genii, nu doar o speranță.
Rupea trecutul în bucăți, făcea lumină,
Noian de gânduri vechi, ce prin el, se termină.

Și-așa, într-o efervescență creatoare,
Cu întreaga-i minte intrată în vibrare.
Neuronul revoluționar, cu foc și cu avânt,
Voia să schimbe lumea, prin fiece cuvânt.