agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-05 | |
PENURIE
cu șorț perlat de scoici decojite pășea pe linia vieții din palmă mima un sărut torențial, noaptea albă cu tuș ipocrit, pe coli ipocrite tu nesăbuit treci prin hol pe grăbite abia ți-am venit abia de-ai clipit vezi două grămezi de coli prăfuite ți-aprinzi de la umbră, hilar un chibrit l-arunci pe un teanc de scrisori hăcuite te scuturi de scrum cineva a murit AROMATA ÎMBRATIªARE STRIVITOARE pe când începusem să mă dumiresc de ce mă bântuie acele arătări în camera cu tuburi interioară și dam grabnic să ies dinspre sine cineva îmi sărută mâna și mă leagă scrâșnind ca un bărbat invincibil fluierând hăcuind nimicind o femeie desena semnul egalității înfigându-mi două bârne în piept jubila strâmb și drept aveam trupul strâns bine-n cătușe să vă conducem mi-au spus iar eu tăceam cu trupul dus de parcă aș fi știut povestea aceea că pe unde se vor termina coridoarele îmbrățișându-ne dintre noi va iesi prima coasa cei doi îmi intrară și printre coaste îmi zdrobiră pieptul și brațele într-o strânsoare de gesturi bizare cu lacrimi amuțind umplusem marea de cealaltă parte îmi amintesc duhnea trădarea AUTOPORTRET ÎN COSTUM mi-am pus costumul de dragon și-am alergat după tine de-atunci mă porți în vise și uneori mă cauți tu treci adeseori pe lângă grădinile mele roșesc de fiecare dată și mi-e frică să nu-mi recunoști flăcările MESTECAT pe undeva prin labirintul spațiilor tale se gudurau feline te mestecau trup cu iarbă te-mbucau cu săruturi celestine și roș-verdele te îmbrâncea dincoace te purtau la braț corăbii îmbrăcat până-n brâu cu mare asudai pe-un val glorios te-ntorceai în lemnul cabanei precum lemnul viețuind așteptai să te-nsorească franc și doritor negrul în alb și toate nu le clipeai odată când pașii bulversatei amieze te călcau e o nouă trecere auzeai însă mai încolo în colțul străzii orbii revopseau o zebră UMBLU umblu fără de mine pe ascuțisul unui drum înclinat bizar într-o aripă sau mai bine într-un gând flămând umblu desculț pe tăișul gândului meu dintre tâmplele mele întins aproape înspre tine și cerul cu pleoape umblu hai-hui, orb, ai spune, fără mine și fără noi spre posibilele noastre ploi în fiecare clipă pierd câte un pas de sânge dar nu-mi ajunge! da. orb, spre tine umblu și încă necunoscuți îmi rămân pașii merg fără de mine înroșindu-mi tâmplele arse numai spre tine întoarse MIMA mimez ferestre de suflet-copac prin care îmi migrează peștii trasând urme transparente traiectorii fluide împletite parcă mimez umbra cuiva chipul și-n tot acest timp suntem doi mimi invizibili amestecăm bucată cu felie de mine și tu până când legile firii se îndură de noi suntem în sfârșit acel noi fizic iar spațiul nu mai contează
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate