viața este o formă de telepatie. adesea, un limbaj indecent. ca să nu mai tânjească după noi, dumnezeu ne-a inventat. de-a lungul unui țărm pietros, un succedaneu , mai degrabă o confesiune: vreau sa te iert, doamne, pentru că m-ai făcut perfectă. tot ce îmi doream pe cînd nu mă născusem încă era sa fiu doar un ciob. când îmi pipăi liniile trupului, simt că dumnezeu este cel care are nevoie de mine. nu eu de el. și totuși, rămânem împreună în intuiția cuantei. doi deținuți legați de libertate prin același lanț.


mamele se scufundau sub apă și ne priveau din fundul cănii. un ochi care își înfulecă irisul. celelalte femei ștergeau capacele de sticlă ale sicrielor. ale vitrinelor. ale cutiilor de farduri. cine sunt moartele ?, întreba procurorul de serviciu. aceste cadavre sunt carcasele femeilor inseminate în sedințele de partid. adela, o femeie cu șase copii, cu trei cezariene. avea doi gemeni în burtă și își turnase sodă caustică în curcubeul uterin. colul se strânge în jurul gâtului marelui activist de partid și îl sugrumă. mâna ginecologului pipăie un relief al refuzului. doamne, privește uterele acelea ce înfloresc în pământul ars și astupă-le gura. pântecul fereastră : două fete privesc nostalgice cum mama eroină se scurge în canalul de irigații ideologice. femeile sunt uterele timpului lor. estul mă aspira în trompa lui din catifea roasă, plină de molii. trup inert, hemoragie de cifre. de câte inseminări era nevoie pentru ca poporul de dogme să umple estul cu măcelării ? nu femeie, ci vită



cumva, părăsirea concretului mă aducea acasă. sunam la ușă, mama tocmai împăturea, îngrijorată, pereții casei și îi ascundea într-o carte. în clipa când deschidea, o imagine îmi exploda în fața ochilor. un alt ochi se apleca asupra mea, absorbindu-mă în noua locuință. aici l-am cunoscut pe emaus. un om întâlnit pe drum încerca să mă agațe. estul este doar un accident, o noapte petrecută într-un hotel prost de la marginea drumului. se auzea o muzică de acordeon, ce venea din direcția unei șatre prăfuite. câteva femei cu talii cât firul de subțiri și șolduri bombate se scuturau în jurul unui foc. era frig. apa țîșnea din pletele lor și împroșca piepturile bărbaților ce încingeau o horă în jurul femeilor. treptat, cercul lor se strângea în jurul câte unei singure femei, înghesuind-o între trupurile lor de sfoară, până ce o striveau, pe rând. ce rămâne dintr-o femeie după ce se face vinul din est ? o picătură de ulei, doamne. după ce dansul bărbaților se termina, douăzeci de picături de mir se scurgeau pe ceafa mea rece. alături, douăzeci de carcase zăceau cu fața în sus. burți căscate în care se înfingeau stele căzătoare. de ce nu putem reface lumea? vocea mea lua locul animei. chiar atunci îmi pierdeam vederea. numai virtualul rămîne cast. cel ce vede e cel ce nu știe



bunica nu știa să fie bătrînă. o luam în palme ca pe o bucată de plastilină și făceam din ea figurine. o spălam și o ștergeam de praf. avea țâțe lungi din care ieșea un fum alb. avea degete lungi cu care îmi despica părul în șuvițe. avea ochi adânci în care mă lăsa să mă scufund. împleteam în patru pănușele frage de porumb și îi înveleam oasele. estul i se scurgea prin tibii ca o măduvă. în acea zi, bombele cădeau peste oraș ca o grindină. bunica se duse în pivniță, după făină. o cernu deasupra mesei, murmurând cuvinte neînțelese. frământă un colac mare în care puse și cenușa bunicului. colacul s-a copt timp de două zile la soare. câteva sute de vecini muriseră arși de napalm. colacul bunicii strălucea ca un ochi de tigru. seara, bunica s-a ascuns cu el sub plapumă. estul întunecat e plin de pene. ziua cobora în pivniță, unde începu să-i aștepte pe americani. vor veni, maică, vor veni să ne dea o medalie din alea de argint. dumnezeu îi urca pe bărbați pe umerii bunicăi și apoi îi lăsa să alunece în pântecele ei. eroii se lasă mâncați de hagiografi. într-o castitate mult mai subtilă, bunica vomita. lacurile se strângeau în jurul peștilor, cerul în jurul buricului ei



din ce ești făcută, femeie? – mă întreabă zilnic monogenes. toate teritoriile deja ocupate se încrețesc după un timp în jurul unei găuri. o idee te poate ucide ca un glonț. în fiecare zi adorm cu ochii pe un perete pe care văd de fapt ceea ce va fi. visul ma absoarbe apoi ca o biserică. în care, pe un alt zid, văd de fapt ceea ce a mai fost. nimic nu există cu adevărat acum. nici eu. lui saint îi plăceau rodiile. pulsiunea de moarte îl adulmeca prin terminația gustului dulce. ananas, trestie, mirt, susan. palmier, chitră, salcie. lavandă, cimbru, cais. lulav, etrog, arava, hadas. moartea este un manunchi ritual al bucuriei. mireasma și gustul mă adaugă prin moarte unui verset. dumnezeu mă dăruiește. el nu mă ia. acolo unde voi fi, se va face voia lui. și se va face lumină. de cinci ori lună plină



obiectul acela stă într-o poziție fetală paranoidă. pe bulevard, florăresele mă îmbie cu petale acrobatice. de ce să uit toate numerele din care țâșnește de obicei lumina ? vorbeam la telefon cu chiron în noaptea când a început cutremurul. tocmai îmi spunea cât de mult ar vrea să mă deconstruiască. prin el a trecut unda cea mai puternică. clivaj sublim al eului, moartea juisează multă vreme în fiecare mort tînăr. stau pe pod și privesc cum curg oasele la vale. apa ca un trup de text necanonic





există oameni care se duc la război ca la bordel. așa a fost unchiul alex. măcinam niște boabe de cafea într-o clepsidră. aveam câteva răni adânci în mușchii sartorius. de fapt, niște tatuaje pe trupul lui dumnezeu. unchiul îți luă pălăria din cui și își puse o cămașă de dandy, încălță pantofii lui cei mai buni și îi salută pe toți cu o plecăciune discretă. mă duc să-i fut nițel pe ruși, dragilor, mai spuse el la plecare. tabloul cu regele ferdinand se înclinase puțin. kastrationskomplex. unele cuvinte te pot opri din evoluție. între spirit și carne se încheie rar o pace. diminuarea stranie a naturii lor opuse este chiar acel bereșit. începutul este întotdeauna legat de pofta de a ucide și de a aduce sămânța în pântecele femeilor. ele privesc pe sub gene cum se curbează timpul. roadele estului umpleau cămările cu pământ. unchiul alex ducea în sân mere mici, cu miezul roșu. femeile îl miroseau și nu-l lăsau să moară.



el era genul care nu se mai întoarce niciodată. lumea îl căuta în ocnele părăsite. îl striga pe toate cele patru nume : pe numele slav, pe numele românesc, pe numele german, pe numele evreiesc. lumea îi măsura radiația captoprică. un om, un oraș. au presupus că unchiul alex plecase să caute aharit ha-iamin. să caute, adică, și alte deznodăminte ale istoriei estului. stedtl și burg. muzică de orgă și sunet de vioară. dumnezeu mă învățase să mă gîndesc la unchiul alex ca la un container cu carne de tun. ca la un sinucigaș. ca la un robot ideologic. ca la un mercenar al îngerului. ca la un drogat al diavolului. pentru cei de pe bulevard, lumea este o faliere a agresiunii. pentru cei de pe un cîmp de bătălie, lumea este o emanație de viață în cadrul propriei non-ființe. bătăliile care aduc primele medalii de aur se dau în contul viitoarelor înfrângeri. un bărbat fără trup își câștiga dreptul la estul lui. atârnând în ștreangul propriilor vise ca o medalie strălucitoare. ce culoare are ocheada morții ? onixul de cenușă. lumea timpului irosit este exilul. iar exilul te alungă din pământ.





estul era doar un număr cu multe zerouri, bun să îngroașe impresia că spitalele de nebuni, ca și lagărele de muncă obligatorie sau societățile închise, au fost inventate pentru ca cei dinafară sa aibă impresia ca sunt sănătoși. cui i se poate aplica rețeta estului recent? mă așez la masa din colț și comand o ciorbă de burtă, o fripură de vită în sânge și un desert cu frișcă. reclamele clipeau în jurul meu, orbitoare. așteptând ultima seară cu chiron vindecătorul, privirea îmi alunecă pe fereastră. bărbați cu arhitectură grungee se preling pe lângă vitrinele unde ploaia torențială spală imaginile și le comprimă. arhivă anarhică și dementă. văd estul cum ticăie precum o bombă scăpată de sub control. un mecanism cu implozie psihologică îmi detonează în minte, zi după zi, secvențe din patimile după dumnezeu. rămâi ascuns. oarbă, te voi vedea



în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor".


***
Blog Angela Furtuna