răsare din pământuri cu dăltuiri de trepte
o nouă temelie pentru măreț locaș
un loc spre care lumea va fi să se îndrepte
în zi de sărbătoare când pace e-n oraș

e începută-n urmă cu chiar știută vreme
pe locul ce rămase ruină din război
când au văzut vrăjmașii că urbea nu se teme
iar preotul ascunse câțiva dintre eroi

pedeapsă-a fost sortită s-o fulgere în noapte
nu pronia cerească ci cruzii luptători
când au lovit cu tunul printre grăbite șoapte
și-au ars-o-n întregime până-n ai zilei zori

acuma se ridică un nou sălaș de suflet
să fie obștii casă de rugă până-n veac
și unde să adaste și cei care prin umblet
sunt pelerini ai sorții sau chiar pentru sărac

sunt rostuite-arcade și turle de tumult
din care glas de-arame va proroci în zări
c-avem credință dreaptă ce vine de demult
și va trimite-n lume de pace noi chemări

deschideri de intrare or fi prin uși de lemn
pereții cu icoane din nou s-or zugrăvi
să fie la tot neamul pios și-ales îndemn
de cugetare aspră spre-a nu se nărăvi

iar sus vor fi vitralii ca ochiuri înspre cer
cu grijă rânduite lumină să ne dea
ca îndreptare bună că totu-i efemer
cât viețuim în lume până plecăm din ea

răspântiei dintre veacuri doar piatra-i stă zălog
ca mândră dăltuire sfințită pe pământ
și unde pentru oameni botezu-i doar prolog
iar ultima litanie e pragul spre mormânt