cerul mă lovește cu
lăncile-i albastre...
mă pune la zid și mă mitraliază
cu gloanțe reci de gheață,
ridic capul în tăcere... șuvoaie de
sânge mi se preling de pe tâmple,
cerul mă privește satisfăcut
crede că m-a învins
dar îl scuip în față, îmi rup lanțurile
și evadez
cerul mă urmărește, vrea să se răzbune
eu îl ard cu privirea, mă zbat să scap
din plasa-i mută și oarbă
cad din tării în mare, explodez,
moleculele-mi sunt luate de vânt...