Și
murită
cum ajunsesem în
ultima ta poveste
alerg
pe buza toamnei
răvășind
acele furtuni
supărate
pe drumruile noastre
incrucisate cândva.

Au înțeles
și ploiile
că plângeau fără rost
între granițele
unor amintiri
pline de vise
jumulite de aripi
în cenușa aia
pe care nu mai avea
cine s-o azvârle
în marea
plânsă de iubirea
pe care o executasem
amândoi
cu un glonÈ› de argint.