această alergare ne ucide ușor,
acoperindu-ne diminețile sugrumate de temeri,
drumul până la serile amețite de-ntrebări fără răspuns
și somnul plin de vise fără culoare …

au căzut funzele…
când?
când au înghițit culorile?
cum nu le-am simțit zvârcolirea?

se-amestecă anii
nu am băgat de seamă – m-a păcălit și de-astă dată timpul
nu am reușit să-l închid în sala de-așteptare,
ce-a mai rămas fi-va de-ajuns?