În absolut erai mută mirare
Printre lucruri apuse deja.
Ca un trunchi de semn de-ntrebare
Spre lumea ce urmeaza abia.

Insipid, risipește florarul
Frunze dintr-un ceas descompus.
Peste cîmpuri recîntă obuze
Explodate-n prezent, din trecut.

Timp fără timp, prea difuz
în acustica iernii grăbite
Ca un sul fumegînd de mătănii
Gîfîind cenuși de cuvinte strivite.

Nu știu de mai ești azi în iarnă
Prin arsuri joacă rar umbra ta.
Erai fondul acela de mare
Colorată de zăpadă cîndva.

Colorată zăpadă topită
S-a oprit peste triștii molizi.
Ochii tăi, fără pleoape, aievea,
Sînt azi albi, inodori, translucizi.

În absolut erai tristă mirare
Pe cînd cerul de zei mai era.
E devreme, mai e timp de regrete
Pentru lumea ce urmează abia.