De’atâția ani îți memorez liniile feței, în care zilele
Iși întipăresc fugarele arderi; de’atâția ani țin minte
Ireparabila lor scânteiere, zăbrelele ușoare
Ale mișcărilor tale, dincolo de perdelele transparente ale după’amiezelor.
Nu te mai recunosc în afara memoriei
Care mi te dăruie mie și tot mai greu îmblânzesc
Curentul timpului care trece prin tine, prin blândul metal
Al sângelui tău; dacă tu te preschimbi, eu însumi sunt altfel,
Și’odată cu noi lumea aceasta alcătuită împrejurul unei clipe
Ca fructul împrejurul sâmburelui, plăsmuit din carnea ireală
Care are gustul fulgerului, gustul tărânii, gustul anilor,
Gustul tuturor celor topite în flacăra pielii tale.
De’atâția ani știu că vom pieri împreună;
Tu arsă de steaua amintirii mele, în afară de care
Exiști tot mai putin, eu împrăștiat în tine, divin,
In toate după’amiezile, în toate odăile, în toate zilele,
In tot ce cuprinde încet, ca nisipul
Albia râului; și clipa aceea ne aparține,
Durează mai mult decât moartea altora.


traducere: Anghel Dumbrăveanu și Slavco Almăjan