De-ai fi zid
s-ar întoarce ecoul.
Dar nu-mi rămâne decât
un noiembrie uscat
și agățat
de-un veșnic gol 29.

Mă împlinesc
ca un magiun cu miez de nucă
pe pâinea vetrei tale
și-atunci mă cred ușoară
ca gesturile-n apă.
În tine, sufletul meu are balansuri
depline
cu recul spre ochiul
înverzit de libelule.
Spune-mi iar,
câte mori
și câte guri de ulcele
ne trebuie
să putem urni
penele păsării Phoenix.

Scriu,
pe foaie-mi adie
o molie
ca-ntr-o răscruce
de vânturi totale.

Va ninge -
singura veste dinspre tine.