Câinele pământului
bate-n poarta gândului,
Și de-i ușa ferecată
o să latre noaptea toată,
Iar de-i poarta slobozită,
ca un gând, câinele intră.
Câinele-i bătrân și orb,
dar nu lasă-n urmă colb,
Parcă-i umbra gândului,
cățelul pământului.
Are bot de mărgărit,
dar nu-i arde de iubit.
Labele-i sunt de urzică,
doar de-l vezi, te și bășică,
Coada-i toată busuioace,
să-l adulmeci de-i încoace.
Ochii-i sunt de arpagic,
cu ei nu vede nimic.
Inima-i de măghiran,
câinele-i... un năzdrăvan.
Mațele-s de gălbenele
ca să faci ceaiuri cu ele.
Colți-i sunt de albăstrele
meargă fete după ele
Iar urechile-s scaieți,
să se prindă de cei beți.
Cățelul pământului,
ca și umbra gândului,
Poartă e comorilor,
paznic ursitorilor,
Și fuge de muritori
care țin de ursitori
Dar se-arată celor buni
cu comori de la străbuni.

19 dec.2000