agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-03 | |
Era-ntr-o zi. Final de noapte.
M-am dus pe țărm. Pe nemâncate. (băusem o cafea amară) Și mă-ntrebam așa-ntr-o doară De ce mereu se înroșește, Când vălurile-și risipește? Ce taină în adâncuri are, De mii de ani, frumoasa mare? În zori, din largu-i necuprins, Un tânăr prinț din ea desprins, Se ridica spre boltă, roată, Și o lăsa îmbujorată. Sub mângâieri de raze blânde, Roșindu-i necuprinse unde, Iar ea îi trimitea spre maluri, Iubiri pe crestele de valuri. Ascult frumoasa alintare A apei către dragu-i soare. Surprind apoi un gând hai-hui, Ea este-amanta astrului! În următoarea dimineață, Albastru-i strălucind pe față, Mă-ncredințează că-l iubește Și până-n noapte îl dorește. Iar, de vre-un nor, Doamne ferește, Drumul iubitului umbrește, Pe fața ei îndat`adună, Uri care-o schimbă în furtună. Dar cheamă vântu-n ajutor, Să risipească negrul nor Și doar atunci se potolește Când soarele de sus zâmbește. Apoi, e iarăși liniștită Și îl așteaptă fericită, Venind pe-ascuns, și împreună, Împart culcuș sub clar de lună.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate