De ce sacrificii? Poate pentru ca, fara de acestea nu putem obtine nici un ideal. Dar oare, pana unde putem merge in a ne sacrifica.
Un el si o ea. Asta ca sa dau un exemplu din sfera sacrificiilor - le voi numi simplu - mai altfel.
Cum spuneam, ea angrenata de vreo patru ani intr-o relatie. Angrenata, pentru ca, pret de doi ani, primii dintre acestia s-au vazut rar, in week-end-uri si... pe fuga. A decis sa sacrifice cariera ei sportiva pentru el. A renuntat la cantonamente, la antrenamente, la deplasari, la meciuri. S-a intors acasa. S-a decis sa-si continue studiile. Isi dorea sa traiasca viata si sa faca ceva bun pentru ea. Cel putin acestea au fost ideile care s-au desprins din discutia pe care a purtat-o cu parintii ei. Adevarul. Era undeva la mijloc. Sa nu uit. "A decis sa-si sacrifice cariera" spuneam. Pentru ce? Cu siguranta pentru el, pentru relatia lor. Au urmat aproape doi ani in care s-au vazut mai in fiecare zi. Ei si... ce-i cu asta? Veti spune. Ei bine e. Asteptati sa vedeti.
El s-a simtit ok. Pentru inceput. Apoi, treptat, intre ei doi s-a asternut monotonia. Aceasta din urma a nascut germeni acizi de indiferenta. Fiecare dintre ei simtea asta. Nici unul insa nu a avut curajul sa spuna nimic. De ce? Pana si mie imi vine greu sa explic. Poate de teama de a nu strica si putinul ramas intre ei.
Pe fondul acestei monotoni, intr-una dintre redactiile unuia dintre ziarele locale, ea intalneste un tip.
De fapt, lucrurile au stat exact invers, dar ce mai conteaza.
Baiatul, deloc chipes, insa cu o stare de spirit debordanta, a reusit sa lege cateva cuvinte cu ea. Ba mai mult, incercand sa afle - in trei cuvinte - cam ce sanse are, s-a ales cu un "nu ma interesezi" drept raspuns.
Nu s-a descurajat. I-a luat numarul de telefon si a avut puterea sa vada in spatele acelui raspuns, spus paraca prea raspicat, o adevarata invitatie.
A sunat-o. S-au intalnit. Intre ei doi s-a legat o relatie de amicitie care promitea mai mult, desi ea i-a vorbit despre situatia ei din plan sentimental.
Cum necum au ajuns iubiti. Ea iubea pe doua planuri. El acceptase acest compromis. L-a vazut chiar ca pe un sacrificiu.
Spera ca intr-o buna zi ea sa vina la el si sa-l stranga puternic in brate. Nu era nevoie de cuvinte. El ar fi inteles ca din acea clipa il iubea doar pe el.
A inteles-o si a sustinut-o in orice demers. Intr-un sfarsit de saptamana, ea i-a marturisit ca vrea sa puna capat primei relatii. El a incurajat-o, sugerandu-i ca ea stie mai bine ce e bine pentru ea.
El a plecat, cu treaba, din oras. Ea a avut o lunga discutie cu primul tip. In urmatorul sfarsit de saptamana, tanara noastra avea sa puna punct proaspetei relatii.
El, cu spiritul sau ades debordant, a strans-o in brate si a felicitat-o pentru alegerea facuta. O iubea. Mai presus de sine. Vreia sa o stie fericita. Iar daca ea il alesese pe primul... insemna ca asa se simtea ea fericita, alaturi de acela.
Ea... dumnezeu stie ce face acum. El... s-a retras in coltul insingurarilor sale si scrie aceste randuri. Ea nu stie asta.
In ochii ei, el poate parea un indiferent. Chiar daca el si-a sacrificat fericirea, pentru ca ea sa fie fericita.
Se vor revedea? Poate. Ea il va privi pe undeva vinovata de alegerea pe care a facut-o... el o va privi ca pe o iubire implinita. Rog a se citi indeplinita.
Dar ea... nu va sti asta.
Ce ti-e si cu sacrificiile astea!