Am născut durere .
Ea era ascunsă peste tot .,
în voi , în mine , în natură .
Durerea era prea adâncă .
Urla de atâta durere .
Adâncul era prea adânc .
Se adâncea în durere .
Tăcerea era imensă .
Creștea .Ca o drojdie .
Era atât de adâncă .
Și tăcea .
Golul dintre mine și mine
era prea adânc .
Golul stătea tăcând .
Tăcerea tăcea tăcând .
Și durerea durea .
Ea dura în mine golul .
Vidul se multiplica .
Amețitor și rece .
Se lărgea în goluri ,
din ce în ce mai tăcute .
Adâncul mă durea .
Golul somnului tăcea .
Durea mult prea tare .
Mă rupeam în mii de bucăți .
Fiecare bucată – un gol .
Fiecare gol – un vid .
Fiecare vid – o tăcere .
Fiecare tăcere – o durere .
Fiecare durere – adânc .
Adâncul eram EU .