se-ncovoia tot mai adânc, adânc
pe lama otrăvită a pleoapei mele,
se cobora adânc, adânc
să soarbă
din rădăcinile ființei păcatul
în venele sale însetate
de plăcerea durerii
și revărsându-se prin ochi,
cu lacrima, în sânge,
adânc, tot mai adânc,
în focul inimii
stingându-l,
în zadar