Se șterg unele cuvinte, dispar…
Din ani în ani, abia subzistă ei, clasicii,
cei care au trăit,
cei care au murit și au rămas stafii.

Au trăit cei care
doar și-au scris viața la suprafața unor stihii;
Poeții morți sunt visele
unui om de zăpadă imens, construit de copii.

Visele morții sunt poeți
necertificați, cu rachiu și țigări aprinse.
Trec puntea lanțuri nesfârșite
de fantome fără contur, prin cețuri ninse.

Înlănțuind trecerea de punte și de nesfârșire
se-arată drumuri lungi și scurte, vag.
Unele dispariții șterg cuvinte;
Vorbesc cu mine, nenăscutul, ce mi-s drag:


Era mai bun el, merita mai rău.
Era mai slab el, merita mai gras.
Mă găsești la anticariat, mi-a zis el, tot mai pal,
la anticariat, la anticariat, la anticariat…