Comoara

I
Cândva-ntr-un loc aiurea-ntr-o margine de sat,
Un biet țăran ieșise cu plugul la arat.
Spre cer ridică ochii, apoi își face cruce,
Sperând că anu-acesta belșug îi va aduce.
S-apucă cu ardoare pământul să-l muncească
Și de-o putea o parte să mai desțelenească;
Să-i mai crească ogorul, că mulți copii avea,
Că mare-i era truda și viața era grea.
Când nouă guri în casă cer toate de mâncare,
Cum poți să stai de-o parte, să nu le dai crezare?
Din zori și până-n seară țăranul a trudit
Ca să mai aibă-o parte de loc desțelenit
Când obosit de moarte și el și-ale lui vite,
Trăgând agale plugul, atât de obosite
Se-nțepenise plugul scrâșnind și-apoi porni
Și-n urma lui, minune, țăranul ce zări?
Lângă o cioată veche, ce-a fost cândva copac,
Ieșise la iveală o oală cu capac.
Cum oala se spărsese, întra lunii lumină,
Þăranul observase că e cu galbeni plină
El galbenii îi strânge privind cu-ngrijorare
Și pe toți îi așează în coșul cu mâncare.
Apoi își trase plugul. Când luna s-a ivit
Cu bucurie-n suflet spre casă a pornit
Se tot foia țăranul și nu își găsea locul
Cum să-i spună nevestei că l-a lovit norocul.
Apoi ca niciodată cu mare nerăbdare,
Trimise mai devreme copiii la culcare.
- Nevastă, zise-n urmă ad-un ulcior cu vin
De care-mi place mie și vezi să fie plin!
- Dar bine măi bărbate un ban nu am în casă…
- Să iei pe datorie că pun eu bani pe masă
Și pân’ s-a dus nevasta comoara a adus-o
Și într-o oală veche, de lut, pe mas-a pus-o
Ea a sosit în grabă aducând plin ulciorul
- Nevastă, a zis țăranul, să pui ușii zăvorul,
Acoperă fereastra că am cu tine-o treabă,
Ce stai înțepenită, hai mișcă mai degrabă.
Când toate fură gata, făcând lampa mai mică
Capacul de pe oală cu grijă îl ridică:
Femeia șede mută, nu i-a fost dat să vadă
Atâția bani de aur strânși toți într-o grămadă
- De-acum ne va fi traiul, nevastă, mai ușor
Și vom avea ca alții, o casă cu pridvor.
Și câțiva ani într-una ei și-au făcut de toate.
Și case își făcură, și fete măritate,
Copiii fiecare de-acum aveau un rost,
Aproape că uitară cât de săraci au fost.
De la o vreme însă erau mai mult în ceartă,
Nemulțumiți că unul avea curtea mai lată,
Că alții aveau casa mai bună sau mai mare
Fiind mai săraci unii și alții mai cu stare.
Și luni și ani de-a rândul cât ei s-au tot certat
Găsiră că la toate țăranu-i vinovat
Spunându-și fiecare că partea lui-i mai mică
Invidia și ura în viață multe strică
Se hotărî țăranul să-și vând-averea toată
Și ce-o lua din vânzare copiilor să-mpartă.
Și nu a stat pe gânduri, așa a procedat,
Și-n vechea lor căsuță în urmă s-au mutat
Cu mult amar în suflet țăranu-a zis: „Nevastă,
Comoara ce-am găsit-o a fost ca o năpastă,
Săraci ce-am fost odată am fost mai fericiți,
Și-n sărăcia noastră am fost mult mai uniți.
De-amar muri femeia, el singur a rămas,
În casă un om și-un câine, acolo pe pripas.
Copii din câți avuse, că vezi așa e soarta,
Ajunse ca nici unul să nu-i deschidă poarta.
Muri și el sărmanul și fuse îngropat,
Înspre rușinea lumii, de oamenii din sat.
Acum la cap îi șede din lemn strâmbă o cruce
Și nimenea vreodată o floare nu-i aduce!
Nu sunt minuni în lume, să nu credeți vreodată
Că poate-acea comoară fusese blestemată.
Dar în această lume acela-i mai bogat
Care iubit se simte de cel apropiat.


II
Spun unele legende care prin secoli trec
De marea bogăție-a poporului aztec:
Perle și diamante în orișice căsuță
Și chiar și tăvi de aur cât roata la căruță.

De acolo spaniolii luară toată spuma
Și-au luat și viața acelui Montezuma,
Acela ce-a fost rege purtând sandale de aur
Care-a fost posesorul unui imens tezaur,
Care-avuse darul să-l ducă la pierire.
Grămezile de aur nu aduc fericire
Întreaga lui comoară ar da-o Montezuma

Pe-o oră de iubire de s-ar putea acuma
La fel și Alahulpa ucis de Amatgaro
Care muri la rându-i de mâna lui Pizarro,
Pentru-a regelui viață ceruseră ca plată
S-acopere pe rege cu mâna ridicată
Cu aur, diamante, comoară ca de vis,
Comoara a fost luată iar regele ucis
Deci aurul, se vede, oricât de mult să fie
El nu întotdeauna aduce bucurie.

Legenda ne mai spune, Nabucodonosor,
Pentru-o statuie, arse trei tineri în cuptor.
Se spune de-acei tineri că ar fi refuzat
În fața acelui colos de-a se fi-închinat.
Însă se povestește de-a vremilor urgie
Unde a fost statuia, astăzi nu se mai știe
În graba lui drăcească de a se-mbogăți
Distruse zeci de orașe, ucise oameni mii.
Dar la ce-i folosise, când a îmbătrânit
Imaginile crunte mereu l-au urmărit
Și s-a sfârșit din viață Nabucodonosor
Cu ochii plini de groază și-n suflet cu-n fior.
Nainte de-ași da duhul supușii-au vrut să-l suie
ca să mai vadă-odată a sa de –aur statuie
Și-acoperise fața apoi încremenii
Având mereu în față pe cei trei arși de vii.

Care-a fost fericirea a lui Tut-Ankh-Amon
Ce moartea îl răpise ca tânăr faraon
La ce folos mărire, regate, aur, bani
Când moartea îl răpise sub douăzeci de ani
Pus în trei sarcofage și în două coșciuge
Pentru eternitate spre a nu se distruge.
Coșciugul lui de aur la ce i-a folosit
Dacă în scurta-i viață poate nici n-a iubit.

III

Comori sunt multe-n lume dar unde să găsești
Una cum e femeia pe care o iubești.
Când ea este ca tine, dar oare pe pământ
Ca tine , minunate pe undeva mai sunt?
Tu n-ai egal în lume dar cine te-a găsit
Comoară ca și tine nu s-a descoperit.
În sufletul tău mare cine-a citit vreodată
E cineva să știe cât ești de minunată?
Aș vrea să țip puternic, în lume să se știe
Ca tine nu e nimeni, ești o comoară vie.
Comorile adesea aduc nenorocire
Tu ești comoara care aduce fericire.
Þi-e inima de aur și glasul de argint
Și dragostea ți-e pură și ochii tăi nu mint
De-aș da o sărutare de-a ta aș fi un laș
Pe tot acel tezaur al neamului incas.
O clipă ce-mpreună cu tine o petrec
N-aș da-o pe comoara Imperiului aztec.
Momentul fericirii, când te revăd cu dor
N-aș da-o pe statuia lui Nabucodonosor.
Când blândă, iubitoare, te-apropii tu de mine,
Când îți zăresc adâncul privirilor senine,
Care cu fericire se duc adesea-n gol,
N-aș da una din ele pe Marele Mongol.
Extazul ce-l creează a tale-mbrățișări
E mai presus ca aurul ce zace-n fund de mări.
Poate să stea grămadă tot auru-adunat
Când tu ești lângă mine, eu sunt cel mai bogat.
Comoara cea mai mare, să știe lumea-aș vrea,
Ești tu cu a ta iubire. Tu ești comoara mea!