Timpul curge-n mine și amintiri se sting…
Mi-i scris deja în sînge verdictul efemer,
De parcă viața toată se-adună-ntr-un suspin
Și trec desculț prin vise să nu deștept dureri.
Încerc să deslușesc un drum mai fericit,
Căci prea mult înger îmi părusei… poate…
Și tristul meu amor de-acum l-am îngropat,
Și visele cu lacrimi eu le-am udat pe toate…
Dar îți rămîn amprentele în mintea-mi pustiită
Și visul prea frumos a trebuit să piară.
Din ceața de durere, fiind atunci cumplită,
Privesc cum tu răsai în sufletul meu iară…
De somnul vieții mele, în geamăt de durere,
Am obosit… și vreau să vezi că pier,
Dar inima-mi rămîne, ascunsă în tăcere
Și-o ultimă dorință rămîne să îți cer…
Dar eu voi sparge gheața din sufletu-ți pustiu,
Lăsîndu-te în voia durutelor regrete.
Și urma-mi va rămîne în tot ce este viu…
Ecourile-or fi a vieților sonete…
Cînd gînduri negre vor veni în suflet cu duiumul
Va fi tîrziu să mai găsești scînteie sub cenușă.
Și-atunci speranțelor deșarte tu iar le vei da drumul
Și trist mi s-a deschide în rai vecinica ușă…