Înhață sufletul potrivit pentru tine!
(dialoguri entropice)

Ziua a doua


(decor: provizoratul unei idolatrii. junglă de sârmă. o sală de muzeu al aurului prin care tropăie copii cu burțile umflate, picioare scheletice și cranii enorme.
străzi pline cu nuduri de ipsos. bucăți de carne. ferigi otrăvitoare. gheare care te sculptează și care îți arată în ce fel să te îndepărtezi.
zgomotul de fond al burții materne pline cu fragmente de decompoziții. clești, cuie, ciocane și șuruburi în cutia veche. claviaturi cu care realul poate fi imitat, de la ocultare și până la epifanie. un glas de copil la capătul fiecărui băț de chibrit.
muzică amniotică, înțepături care dezlănțuie imaginarul nuclear. o ciupercă defrișând planeta minții.
libertatea volumetrică a morții de a mă îmbia în trupuri hapsâne. pipăindu-le, în așteptarea formei. sub fiecare unghie, un ochi se întunecă.
ceea ce refuz să văd răsare pe emisfera cealaltă).

- important este să nu-ți amintești nimic din decorporare. un ciob smuls dintr-o înșiruire de gânduri reci. turnul din parc. al tău este strigătul agățat de copaci?

- mireasa virgină a lui zorn. oriunde voi pleca, mă va întâmpina un set nou de ipoteze neverificate despre absurd. macheta unei matrici cu centre multiple. ai învățat să aștepți?

- un oraș necunoscut, încins cu un ecuator pulsatil. prejudecata că inima explodează din cauza intensității. pe epiderma unui gând, viața ca un spray paralizant.

- nu mă predau. relația mea cu cuvintele este una de explorare. le ademenesc la suprafața mea. nadă plină de voluptate, intuiția adevărurilor parțiale. unde este nicăieri?

- mereu se aud voci din public. oamenii strigă din ce în ce mai tare la suprafața gândurilor celorlalți. cu atât mai tare, cu cât nu sunt văzuți. fiecare înșfacă așchii din trupurile vecine. focul intens al virtualității. sunt aici, sunt aici, strigă literele unui designator sadic. în fiecare clipă voi ucide ceea ce ai putea fi, se mai aude.

- prezență cotidiană: invizibilitatea martorilor. psyho-inadecvarea la durere. fiecare om trece prin el însuși ca și cum. laser emis de un ochi miop. eliberat de obligația de a anticipa limitele.

- o, dacă s-ar putea îmblânzi prin contracția miezului, trupurile s-ar retrage din imaginarul cotidian. am vedea numai sunetele cu care instinctele își epuizează impulsul. am fi o muzică a ordinii funcționale. cine ne ordonă să visăm frumos în clipele când nu putem trăi?

- femeia vine până la marginea scenei și face o reverență. apoi cade în prăpastie. aplauzele, aripile salvatoare și ochiul îndrăgostit al iubitului concentrat în vocea robotului telefonic. alo? această voce este o prezență care zugravește realul în roșu pulsatil. alo? este cineva acolo?

- încă puțin și vei putea pedepsi ochiul impersonal ubicuu care te vede fără a fi văzut. privirea este un job de agresiune. păpușile și manechinele au învățat să ucidă. ochiul ce te urmărește peste tot nu se închide niciodată. ochiul meu vede rețeaua în formă virtuală a unui centru de precipitare. unde ești?

- orizonturi care se fac continuu țăndări. limte care se rescriu pentru vitalități crescătoare. într-o sală obscură, în jurul unui ecran animat, mii de oameni privesc fascinați din interiorul unei paralizii cum paradoxurile vieții se îndepărtează, cu mirosul lor de stânci umede.

- valuri, măturând conștiința semnelor. oameni concentrați în jurul vizualizării. în-chipuire. în-trupare. peisaje cu arii corticale inundate de mașinării de desenzibilizat cortexul la atacurile afective. satisfacția ca telecomandă. cât costă ca să simți starea de vizualizat în camera obscură? cat costa ca sa simti starea de indragostit?

- prețul libertății este trecerea prin camera de lumină unde personajul își leapădă mantia de rege nebun și îmbracă o cămașă de lucru. apoi, bicicleta scârțăie vesel, mulțimea de pe trotuar se împleticește ușor și se dă la o parte. acasă, după ușa ermetic închisă, veghează zi și noapte cămătarul de suflete.


***

Blog Angela Furtuna