Stateam frumos si ma uitam pe geam
numai vedeam dar nici nu-ntelegeam
de ce privesc totu-n oglinda
cand vad zapada acoperind o prispa

Era frumos cantr-o poveste
zacea zapada fara sa ii pese
ca sufletul acesta trist
era cu totul pustiit de vis.

Speranta a murit demult
in suflet steaua mea s-a stins
speranta ce inca traia
s-a spulberat odata cu ninsoarea grea.

Afara e un suflet rece
vedeam ca in oglinda ,tot ce-n suflet se petrece
stateam si ascultam tacut
si asteptam un soare cald pe sus.

Si nu venea !
chiar pana si Apolo in sus vedea
ca totul este in zadar
un suflet rece in mine tremura, si totul era doar in van.

Statea o zi statea chiar doua
si se uita prin stropi de roua
vedea cum sufletul meu trist
incet apune ca-ntr-un vis.

Si tot statea si nu misca
nici chiar din arc numai tragea
pe cei de jos complet uita
soarele cald numai iesea.

Si tot ningea si asteptam
un soare cald sa-apara iar
sa scurga ce-asta alba nea
si sufletul meu a-alina.

si-naparea
nimic pe cer
doar nori negri
plapuma o cern.

Apolon sus in cer statea
gandurii in balanta el masura
oare sa urce iara soarele pe cer?
sa scape sufletul de ger?

Trecu o zi, trecu chiar doua
si iar vedea prin fulgi ce roua
au fost odata sus in nori
acuma dar sunt fulgi usori.

Si cugeta / pe al sau nor
statea inalt ca-n zgarienor
si se uita spre al meu geam
unde steateam eu stins calvar.

Eram doar ce numesc cenusa
in fata mea statea o usa
o gandurilor s-o deschid ?
si sa traiesc iarana in plin ?

Steateam frumos si admiram
cu demoni singur ma luptam
voiam sa scap de-aceasta cale
sa merg usor pe o frumoasa carare.

Si Apolon de sus privea
gandul mai greu il prelucra
si inusi el acum credea
ca sufletul meu el va salva.

Si-a tras sageata lui ferice
catre un suflet trist ce zice:
"Ca sigur vei avea scapare
gaseste dara alinare"

Si n-a gasit-o
nici atunci
un mare zeu
cest suflet a rapus

Si chiar daca nu are alinare
acesta suflet inghetat nu moare..
Caci are el o alta cale
nu va gasi nicicand o alinare.

Si uite soarele ca-apare
si Apolon in cer rasare
ca mandra pasare Pheonix
steatea veghea sfinte privelisti.

Si eu stateam frumos si ma uitam
cum soarele pe cer se aseza
dar sufletul meu trist nu incalzea
oare din viata ce mai ramanea ?