E trist, e haos și e foc
În sufletu-mi de patimă și floare.
Plutesc, visez și nu știu care mi-e sfârșitul,
Se zbate-n mine clipa de durere,
Răbdare nu mai am să-mi aflu veacul.

În colțul inimii păianjenul își face traiul,
Și-atâta supărare îmi țese în unghere
Că firul îmi apare esență de otravă.
Îmi strânge seva de speranță efemeră
Și-ntoarce în adâncuri a dorului meu șanse.

De ce e întuneric în timpul ce-l străbat
Și nu găsesc răspuns dorinței de chemare?
Aștept un semn să pot trăi din nou,
Să râd, să cânt și să rostesc același...
...TE IUBESC.