S-au rupt iar pernele în ceruri,
De parcă îngerii deodată,
Au hotărât ca să se bată
În joacă, zgribuliți de geruri.

Și curg a lumii stele iară,
În tușe grele, apăsate,
Ca niște draperii lăsate
Peste luminile de-afară.

Iar în copacii prinși în scenă,
Se-așează fulgii ca-n fotolii,
Þesându-și albele lințolii,
Pe goliciunea lor obscenă.

Alții dansează-n ritm haotic,
Dar cad alcătuind covoare,
Care prin alba lor culoare,
Reprimă un ritual erotic.

Acel al nașterii timide
A ghioceilor în floare,
Prin himenele-n bună stare
Ale zăpezilor-hlamide.

Tot vin mereu, prin băieri sparte
Ale tăriilor cascade.
Cristale ce în cavalcade
Aleargă înspre propria moarte.