Cu fiecare gând ce trece pe secundă,
Cu fiecare gol ce-mi las în sânge,
Simt ca-ntr-un vis cum spaima mă inundă
Și cum alunec spre un timp ce plânge.

Ne-nduplecat m-așez în calea vieții
Și mă cobor încet spre rădăcină,
Să nu mă vând la prețul mic al pieții,
Să nu mă pierd pe-o mână de țărână.

Și mă cutremur fără de credință.
Într-un vârtej amețitor, continuu...
Și palid, după-o lungă suferință,
M-așez să dorm strângând la piept destinul.