agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-12 | |
mai simt pe buze sărutul tău,
dăruit mie, așa cum doar tu o faci, ca un trandafir galben ce-mi înflori pe buze. tu să fii cea mai dulce între zeițe și veșnic mult să mă iubești, să te sărut pe ochișori, gurița să mai aștepte, apoi pe umeri, și tot ce a mai rămas, așa, mereu așa, mereu să fie așa. să fiu al tău, doar al tău, pe veci al tău. să mă îmbăt de tine azi, și-n potirul tău să fiu turnat încet și-ncet sa mă deguști, când spun cât te iubesc, să-ți sune așa de bine, încât să nu m-oprești. nu mă mai satur de tine și de aceea am să-ți repet, că viața îmi place de-o împărțim la doi. toți din jur să vadă, cu invidie să privească cum arde-n noi iubirea, să fim alături în iubire, cu iubire, numai pentru iubire. Trupurile noastre vor fi cuibul de unde fericirea nu își va mai lua zborul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate