O magică poveste-i viața noastră
în curgerea de vreme-nvolburată
cam tot așa cum pasărea măiastră
e un simbol în lupta-adevărată

Având în față ale lumii valuri
ce duc pe creste spirite divine
ar trebui pe-aceste vechi coclauri
să curățăm pământul de ruine

Ar trebui să semănăm iubire
între confrații noștri de destine
să nu cădem în vraja de mărire
că eșuăm în rătăciri meschine

În marea trecere sub sfântul soare
să fim atenți să nu rănim pe nimeni
să fim ca niște păsări vestitoare
de dragoste sublimă printre semeni

Din întâmplare suntem fiecare
mai mici mai mari pe-a timpului cărare
și ne-nchinăm în sfintele altare
c-am fost aleși la marea reflectare

O bogăție fără seamăn este
că suntem după-a Domnului părăre
o magică minune de poveste
din nesfârșita timpului durere

În fiecare clipă trecătoare
să-nobilăm al lumilor noroi
așa cum razele din sfântul soare
trezesc la viață pulberea din noi

Să nu lăsăm mândria să exalte
ca o virtute-n țara fericirii
să fim mereu modești dacă se poate
că asta este calea nemuririi

Că Domnul ne-a creat frumos asa
ca truditori sau magi ai armoniei
cu chipul și asemănarea sa
egali si drepți în fata veșniciei

Ar trebui ca viața noastră toată
să fie un altar de-nchinăciune
sa fie o poveste-adevărată
pentru urmașii noștri pe-astă lume

Ar trebui să fim ca niște îngeri
alcătuiți din spirite divine
să ducem pe ai noștri fragezi umeri
cununa cerului cum se cuvine

Mihail Buricea, Craiova