Frumosul din noi
Plutește pe fir sidefiu de lacrimă,
Ascuns după cortina durerii,
Încătușat în teama unei clipe de pribegie
Naște lumini și umbre incerte,
Niciodată pictate pe retina conștiinței.

Atîta frumusețe în aceste suflete,
Atîta tristețe creativă în inutil
Și primăvara speranțelor noastre
Doboară mugurii iertării
Peste gîndul amintirilor cu soare.

Frumosul din noi
Ne caută în despărțirea șoaptelor
Și vreau să te regăsesc albastră
În despletirea simțurilor,
Dar nu rătăci destinul
Căci e frumosul din tine,
Frumosul din mine.