Privesc atent, ca un ului albastru,
Tu te ascunzi în câmpia verde,
Ca un ciob de sticlă
În raza lunii.

Ascult ca o antenă parabolică.
Tu bruiezi eternul zuzuind,
Ca o albină primăvăratică
În stupul galben.

Respir monoton ca un val repetat.
Tu te răsfrângi spre mal,
Ca o yolă trecând albă
Rapidă și tânără.

Mirosul ce ne cuprinde mă bucură.
Tu te deschizi ca o narcisă
Între petale colorând
Polenul dulce și mov.


Lucian Mircea Nincu: 16.03.2006.