atâtea cărți rămâne-vor uitate
ca niște lucruri bune neîntâmplate
și toate vor lua drumul înainte
izbindu-se cuvinte de cuvinte
cu noi trăind când rece, când fierbinte
bătrâni, ne-om agăța de cele sfinte

atâtea locuri bune neaflate
ca niște mâini de mame nepupate
se vor preface într-un gând durut
aproape cum e apa de băut
când omul se petrece, neștiut
pe mări sărate, rătăcind pierdut

....................

iar slabul ins, cu tâmpla lui de humă
la fel ca lumânarea se consumă
topit la focul iute ce-l îmbie
să-nvețe înc-odată cum să fie
pământ amirosind sămânță vie,
durere de-nceput care sfâșie