aș vrea să reconstruiesc din cioburile ploii
oglinzile deschise spre cer

ploaia îmi răspunde prin cioburi
niciodată nu m-am temut de căderea ei de sare
peste toamna sîngelui,
ca să mă ascund sub coaja umbrelei

am despicat și am fărîmițat destul
munții norilor
am scormonit chiar jarul din ochiul cerului
sperînd să ne cadă în mîini pupila de aur

doar copiii își simt creștetele și piepturile
înflorite de roua din munți și
din soare

dar peste umbrelele noastre
curge o cenușă de nicăieri
precum cîntul unei străvechi păsări
respins de membrana impenetrabilă a vorbelor
ce ne acoperă
și prefăcut în cioburi