agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-29 | |
M-ai împins în prăpastia lumii
și, în apa neclară, mi-am zărit chipul întâia oară. Nu era de om. Nu era de fiară. Aveam doar un ochi și altceva nimic: nici cu ce să-ți vorbesc, nici cu ce să-ți fac semne. Am plecat în pustiu, să cunosc vântul și să întâlnesc luna. Ea a alunecat printre dune doldora de singurătate. S-a uitat la ochiul mirat și s-a clătinat: „Nu ești de pe-aici, cum te văd. Ce crezi că e de aflat?... Numai ce vei trăi cu oasele și cu inima ta Te va lumina. Și să nu te lepezi de dragoste, Oricât de adânc ar durea.” Și s-a îndepărtat ca o nălucă mlădie prin cerneala nopții de hârtie. Știu că voi înțelege într-o zi. Între timp mi-am așezat sufletul pe o piatră, oricare. Vântul sapă un rid sau un rictus în pojghița apei, într-o încercare de a-mi spune ceva, sau de a mă face să râd. Tu ești așa de departe de parcă n-ai fi, iar eu am rămas întipărită-n oglindă ca o parte de lună ce a uitat să apună și scrie pe cer, scrijelind ca o fată pe grindă, zilele trecute de la îmbrățișare și numele cald și secret al celui iubit. Nu știu ce să-ți mai spun și am uitat și de ce am venit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate