Lacrimi amare îi sărutau buzele,
și
coșmare reci îi alintau visele.
Iubirea îi părea ca o secretă artă,
iar viața ca o umbră și-n sfârșit,
ca o lumină moartă.

Avea iubire ca un spin,
și nebunia unui înger.
Avea zâmbetul si tot trupul ca
un vis
Iar sărutul îi era rece
udat cu secrete.

Putea zâmbi când plânsul îi inunda sufletul,
Putea iubi când viața îi arunca săgeți
de ură-n spate
si reușea întotdeauna să fie “ea”
când dormea în sentimentele și visele mele.
Era nemurirea mea…