Spinteci văzduhul cu aripi de foc,
herube de flacără pură,
și uiți că văpaie-i și-al ielelor joc
ce mintea și sufletu-ți fură.

Omul încredere-și pune în voi,
copii ai firii sublime.
De unde iubire? De unde nevoi?
De unde? De ce? De la cine?

Când cazi, herube, din cercul de foc
nu vezi cum zâmbetul piere.
Ielele stau; iar stelele-n loc
de mult au rămas în tăcere.