Prolog

Călăuză mie gândul și tu alinare
vorbesc despre tine și totul dispare...



Privesc spre ceru-nstelat, și-mi pare
C-o stea îmi trage cu ochiul, dispare...
Ce oare, e vântul ce adie?
Cui pot să-i alin sufletul? Doar mie?

Încrezut e timpul ce trece prea iute
Substanța-i un gând, himere pierdute...
Ce oare, mă mișcă-nainte?
E pasul voinței ce-n mine se simte?

Norocu-i un har, privilegiu chiar
Adus de demult ca un fum pe altar
Ce oare, te-amuză mai rar?
Să fiu eu? Să fim noi? Să fim iar...?

Epilog

Emoții fierbinți și clipe pierdute
Rareori somn și idei absolute...