Da, 365 de zile, un adagio care-mi șterge
amintirea vocalelor din ebraica
orice poem e visceral conceput
restul e teoria conceperii plodului
definit

Necomletarea partiturii
Cu chimicalele zilei inhalate nu prin viscere
Ci prin respirația omului care-mi presează inima
Să respir gură la gură?
mi-am respins pâna si poemul cu grimaza vertebratei împăiate
de pe pedestalul cremuit de fardurile uitate
nerecunoscandu-l
de dragul conversației
cu papușa lui Pinochio?

singura marionetă actuală ...
cu nasul îndreptat în corectitudinea scamatorului.

aberația fulgului de nea e firească
privită prin binoclu
îndreptat spre munții nimănui
o altă Levana
se va scurge printre degete
singurătatea impusă îți va strivi degetele luminii.
mângâiere.


apăsându-mi pleopa, retina … gândul.

fund de ochi imprevizibil, ceață.

rămas bun, Pinochio!

bianca marcovici