- Ce-ți spun, amice, e de taină,
Te-ascund, riscând gregar, sub haină,
Neîncetat, de-un car de ani,
Nu-ți iau chirie, nu-ți cer bani,
Ba-ți dau, din zestrea mea onoruri,
Renunț, de dragul tău, la zboruri
Ce m-ar uni cu-nalte ținte,
În fine, ia, te rog, aminte
La un delict abominabil,
Doar în orbirea ta scuzabil,
Însa previn că nu-s gogoși,
Pe lângă chiul, mai și miroși,
Te strici amarnic la culoare,
Dai în transfer de poluare,
Dar, mai departe vorbe nu-ți
Arunc în van, de facto, puți,
Împrăștii o mireasmă scai
Ce-alungă fluturii din Rai,
Chiar dup-o baie cu clăbuci
De iasomie. Vălătuci
Din rele damfuri pleacă-n zare,
Din fibra ta, după mâncare
Și-un simulacru de efort...
- Mai rabdă crudul discomfort
Cel mult un an, hai, treacă, doi,
Și stingem pactul dintre noi,
Căci află și-una de la mine,
În orice corp, nu pică bine
Un spirit ca al tău, castrat,
De bou biped, împovărat
C-un jug cioplit din lemn de baltă,
Ce nu se-aprinde, nu tresaltă,
Având fason de putregai,
Ne-a fost părinte, în alt grai,
Lev Tolstoi, cel mai vast din grup,
Numindu-ne, vai, "Jivoi trup",
În românește, un zglobiu
Oximoron, "Cadavru viu",
Așa că, ce mai tura-vura,
Survine la final masura:
Îndreaptă-ți, cugete, purtarea
Și-aspiră-ți, mai intâi, duhoarea!